Breiner Bela

Nume: 

Breiner

Prenume: 

Bela

Judeţul naşterii: 

Bihor

Luna naşterii: 

02

Anul naşterii: 

1896

Localitatea naşterii: 

Oradea

Provincia naşterii: 

Crişana

Ţara naşterii: 

Imperiul Austro-Ungar

Sexul: 

masculin

Etnia: 

evreu

Stare civilă: 

căsătorit(ă)

Calitate declarată: 

membru de partid

Mediul de provenienţă: 

urban

Categorie profesională: 

muncitor

Membru din ilegalitate: 

nu e membru

Vârsta intrare în partid: 

-

Funcţii conducere: 

Conducere centrală

Biografie: 

Născut în februarie 1896, la Oradea, jud. Bihor, într-o familie de muncitori; naţionalitatea - evreu; studii - trei clase de liceu, Şcoala Leninistă de la Moscova, 1935-1937; la 12 ani a intrat ucenic la o uzină, pentru a învăţa meseria de strungar; la 16 ani a ieşit calfă; s-a înscris în sindicate şi în PSD din Ungaria; a plecat la Budapesta, unde s-a angajat într-o uzină; mobilizat, a fost trimis pe front în timpul primului război mondial, într-un batalion de pedeapsă; a făcut propagandă bolşevică printre soldaţi; la începutul lui 1918, pe fondul revoluţiei din Rusia, a dezertat; s-a întors clandestin la Oradea şi a activat în sindicatele ce ajutau Armata Roşie maghiară; în aprilie-iunie 1918, când armata română a ocupat Oradea, s-a înrolat voluntar în Armata Roşie maghiară; întreaga lui unitate a ajuns prizonieri la români, fiind internată într-un lagăr de concentrare, începând din iunie 1918; împreună cu alţi patru prizonieri de război, a săpat un tunel, reuşind astfel să evadeze la 1 ianuarie 1919; după cei cinci, au mai evadat încă 35 de persoane; autorităţile române au fixat o mare recompensă pentru prinderea lui; încercând să ajungă la Oradea, a fost arestat, dar a declarat că se întoarce din prizonierat din Italia, că este aşadar un soldat în armata regulată austro-ungară; ajuns la Oradea, a fost eliberat din greşeală, pe fondul încurcăturilor produse de instalarea administraţiei româneşti în oraş; eliberat, Bela Breiner a fugit la Iaşi, pentru a scăpa de autorităţi, şi s-a angajat la o întreprindere până în 1920; în perioada şederii la Iaşi nu a avut legătură cu partidul comunist; după ce pericolul arestării din cauza evadării din 1919 a trecut, s-a întors la Oradea, chemat de vechii tovarăşi, printre care Elek Koblos, al cărui colaborator a fost; a participat la greva generală din 1920;membru al PCdR din 1923; a lucrat în sindicate şi în conducerea Comitetului de partid Oradea până în 1925; după ilegalizarea PCdR în 1924, a deţinut funcţia de secretar judeţean la Bihor; din iulie 1925 a primit funcţia de şef al tehncii C.C.-ului, la Oradea; din acelaşi an a devenit funcţionar al partidului, abandonându-şi propria meserie; de atunci şi până la moarte şi-a asigurat mijloacele de existenţă ca salariat al PCdR; a organizat tipografii ilegale după ilegalizarea PCdR, unde se tipăreau inclusiv circulare ale Comitetului Central; în acest context, şi-a cunoscut soţia - pe Paraschiva Abraham - primită în partid în 1924, la Târgu Mureş, trimisă ulterior la Oradea pentru a lucra în aparatul tehnic al partidului; de asemenea, a organizat trecerile ilegale peste frontieră; după descoperirea tipografiei legale a PCdR de la Oradea, la începutul lui 1926, s-a refugiat la Bucureşti împreună cu soţia sa, având ca sarcină să asigure legătura dintre membrii Comitetului Central; era, în acelaşi timp, instructor pentru Ardeal; în 1926 a fost promovat membru al Comitetului Central; nu a participat la disputa dintre Elek Koblos, secretarul CC-ului plecat din ţară la sfârşitul lui 1926, şi Marcel Pauker aflat şi el în străinătate, la Moscova; aflat în România, Bela Breiner ca şi majoritatea comuniştilor rămaşi pe loc nefiind informaţi despre criticile lui Marcel Pauker şi astfel i-au rămas fideli lui Koblos; arestat în 1926, urmare a acţiunii delatoare a lui Willy Roth, de la finele anului 1926; judecat, a fost condamnat la 8 ani închisoare, la apel pedeapsa i s-a redus la 5 ani; torturat în timpul anchetei, nu a recunoscut nimic; condamnat la cinci ani închisoare; detenţie la Doftana, a condus colectivul deţinuţilor comunişti; în timpul luptei fracţioniste fără principii dintre 1929-1930, s-a pronunţat în favoarea conducerii numite de internaţională, adică a grupului condus de Vitali Holostenco; eliberat în 1931; s-a întors la Oradea, unde a activat o vreme legal; din însărcinarea lui Eugen Iacobovici, a organizat participarea comuniştilor la alegerile din mai şi iulie 1931; chemat la Bucureşti, a organizat un nou aparat tehnic al PCdR în capitală; la scurt timp a fost numit instructor al PCdR pentru Ardeal, având sarcina precisă de a organiza trecerea clandestină peste graniţă a delegaţilor la Congresul al V-lea al PCdR, ţinut în decembrie 1931 la Moscova;  s-a achitat bine de sarcină, din cei 12 delegaţi trimişi unul singur a fost interceptat de autorităţi; delegat la Congresul al V-lea al PCdR; propus de Elena Filipovici şi Al. Ştefanschi-Gorn, a fost ales membru al CC, apoi al Secretariatului; arestat în 1932 - credea el - urmare a trădării lui Ion Cloţan; a fost implicat în procesul Gustav Arnold, agent al Cominternului, trimis în România cu o suma de 1,2 ml. lei, destinaţi înfiinţării unei tipografii clandestine şi care ar fi trebuit să ajungă la Bela Breiner sau la Lucreţiu Pătrăşcanu; a fost condamnat la 3 ani închisoare; detenţie la Jilava, Văcăreşti, Doftana; a militat pentru rezistenţa deţinuţilor comunişti în faţa presiunilor administraţiei închisorii, convingându-l şi pe Ştefan Foriş să abandoneze poziţia de pactizare cu autorităţile; eliberat în 1935, nu înainte ca un agent de Siguranţă să îi facă oferta de a deveni informator, a declarat el la Moscova în iulie 1938; în octombrie 1935 a ajuns în capitala URSS, împreună cu Paraschiva Abraham, soţia sa, pentru a frecventa cursurile Şcolii Leniniste; a fost trimis în ţară de Elena Filipovici, la începutul lui 1937, ceea ce l-a scutit de implicarea într-unul din procesele staliniste intentate militanţilor aflaţi la Moscova; în 1937, Boris Ştefanov, ajuns secretar al PCdR după arestarea lui Al. Danieliuk Ştefanschi de NKVD, l-a însărcinat să se ocupe de participarea comuniştilor la alegerile din decembrie 1937; din cauza unor disfuncţionalităţi în comunicarea cu Ştefanov, aflat la Moscova, a aplicat greşit directiva colaborării cu PNŢ în alegeri, fapt care i-a atras criticile secretarului PCdR; în mai 1938 au fost arestaţi membri ai C.C., inclusiv Ghiţă (consp.), tehnic al Comitetului Central, din cauza unei neglijenţe a lui Breiner; în vara lui 1938 a mers din nou la Moscova, apoi s-a oprit la Praga; la Moscova, a dat foarte multe informaţii despre diverşi activişti comunişti, parte din ele ajungând în arhiva de Cadre a Internaţionalei Comuniste; era vremea marilor procese staliniste şi Cominternul căuta date compromiţătoare contra liderilor partidelor comuniste europene; a revenit în ţară la sfârşitul lui 1938-începutul lui 1939; a condus de facto partidul, până la moartea sa, survenită în martie 1940, urmare a unui cancer la stomac.

Biografie exemplară: 

Da

BioScan: 

Din Vechiul Regat: 

Regiunile alipite

Localități unde a activat: 

Inchisoare: 

Nu

Arestat: 

detentie, internare etc

Decedat: 

1940

Referință bibliografică: 

ANIC, fondul 45, dosar 217; ANIC, Microfilme Rusia, rolele 243-244; ANIC, fond Colegiul Central de Partid (CCP), dosar B/2806, vol. I-II, passim; Bela Breiner, în „Buletinul Federaţiei Naţionale a Foştilor Deţinuţi şi Internaţi Politici Antifascişti“, nr. 2, februarie 1949, p. 34-35; Iosif Rangheţ, Bela Breiner, în Eroi şi martiri ai clasei muncitoare, Federaţia Naţională a Foştilor Deţinuţi şi Internaţi Politici Antifascişti, 1949, p. 33-43; Stelian Tănase, Clienţii lu Tanti Varvara. Istorii clandestine, Bucureşti, Humanitas, 2005, p. 173.

Cea mai mare funcție: 

centrală